Al Bano (75 de ani) și Romina Power (66 de ani) se căsătoresc din nou! Cel puțin asta susține presa italiană. Cei doi artiși fac din nou nuntă la 48 de ani de la prima lor căsătorie, conform săptămânalului italian „Nuovo”. Zvonurile că între cei doi s-a reaprins scânteia pasiunii.
După ce s-au certat ani buni prin tribunale, Al Bano și Romina Power par că au revenit la sentimente mai bune. Cei doi cântă împreună din nou și sunt de nedespărțit. Potrivit presei din Italia, Al Bano și Romina Power și-a dat seama că nu pot trăi unul fără altul. Pe cei doi artiști celebri îi leagă multe lucruri, printre care și o dramă care ar îngenunchea orice părinte. Cei doi au împreună patru copii: Ylenia, Yari (44 de ani), Cristel (32 de ani) și Romina Jolanda (30 de ani). Au divorțat în anul 1999, după ani de certuri.
Fiica lor cea mare, Ylenia, a dispărut fără urmă în 1994, la New Orleans. În acea perioadă, Al Bano i-a reproșat Romeni că totul s-a întâmplat din cauza ei. La începutul anilor ’90, YleniaRenunţa la cursurile pe care le urma la un colegiu de prestigiu din Londra (Marea Britanie) pentru a călători în jurul lumii. Ea şi-a început periplul în America de Sud, iar după câteva luni a ajuns în New Orleans, unde însă i s-a pierdut urma.
În ianuarie 1994, când a fost văzută pentru ultima dată, Ylenia Carrisi avea 23 de ani. Căutările nu au dus la niciun rezultat. S-a crezut iniţial că tânăra s-ar fi sinucis, aruncându-se de pe un pod în râul Mississippi. Cum însă cadavrul tinerei nu a fost găsit niciodată, Al Bano şi Romina nu au încetat să spere că fiica lor este încă în viaţă. O altă ipoteză vehiculată de-a lungul timpului a fost aceea că fata ar fi fost răpită de traficanţi de droguri. Zvonurile cum că trăieşte şi ar fi fost văzută în diverse zone ale lumii nu au încetat. De atunci, Al Bano şi Romina Power au continuat să o caute: “Ne vrem fiica înapoi, vie sau moartă!”, au declarat cei doi celebri cântăreţi italieni. Între timp, Ylenia, fiica dispărută, a devenit motivul discordiei şi despărţirii celor două vedete soţ şi soţie.
Cei doi au început să se acuze reciproc de neglijenţă în ceea ce priveşte creşterea şi educaţia Yleniei. Ba chiar Al Bano a continuat să îşi acuze atât soţia, cât şi fiica: “Ylenia, a învățat-o pe Romina să fumeze marijuana. Se drogau amândouă, împreună. Erau mereu în preajma unor persoane care consumau marijuana. Lucrurile s-au schimbat după căsătorie. Dacă îl contraziceam, se înfuria, începea să urle. Era un dictator. Şi pentru mine, şi pentru fiica noastră”, declara Romina în urmă cu câțiva ani.